Autor: Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Format: 175 X 150
Număr pagini: 160
Anul publicării: 2023
Tip copertă: Cartonată
ISBN: 978-606-734-186-7
39,00 lei
Adam la RăsCruce
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
,,Acest interval dintre cele două Sâmbete, care ne pregătește pentru întâlnirea cu Hristos în lumina învierii Sale, e mai mult decât o mângâiere sau o tămăduire a rănilor noastre de suprafață. E o intrare în taina răscumpărării omului, care se poate actualiza în fiecare inimă receptivă și în carnea fiecărei vieți însetate de Dumnezeu. Este vorba despre fiecare dintre noi într-un fel care s-ar putea dovedi eliberator, dar nu rămânând la noi înșine, ci ieșind ca Lazăr din „mormântul lenevirii” și din inerția minții, înțelegând sensul „biruinței prin smerenie”, al așteptării pe care Dumnezeu o are în relație cu noi, dându-ne seama de riscul infidelității și cutremurându-ne în fața Celui Care pe Cruce a însoțit cele șapte rostiri cu și mai adânci tăceri”.
Bogdan Tătaru-Cazaban
Autor: Preot Alexandru Lungu
Format: 119 X 112
Număr pagini: 505
Anul publicării: 2025
Tip copertă: Broșată
ISBN: 978-606-724-267-6
45,00 lei
Autor: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Format: 190 X 110
Număr pagini: 84
Anul publicării: 2021
Tip copertă: Broșată
ISBN: 978-606-734-137-9
12,00 lei
Format: 165 X 240
Număr pagini: 782
Anul publicării: 2025
Tip copertă: cartonată
Cant: tipărit
115,00 lei
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site, sunteți de acord cu utilizarea acestora conform politicii noastre.